FIUL RISIPITOR

Romanul acesta, scris de Radu Tudoran, mi-a fost recomandat de cineva drag mie. Si trebuie sa recunosc ca am inceput sa-l citesc cu oarecare indoiala, doar de dragul celui drag, intrucat Radu Tudoran nu-mi spunea mai nimic in afara de 'Toate panzele sus' si faptul ca a fost fratele lui Geo Bogza. Romanul e o poveste de dragoste intre o fata/ femeie condamnata (???) sa iubesca fara putinta de scapare un barbat egoist care, ca un tortionar  care se intoarce sistematic sa-si chinuie victima sau ca un criminal care se intoarce la locul crimei, se intoarce mereu la ea dupa ce a parasit-o. Sau poate modul asta de a parasi reprezinta tocmai motivul regasirii? Sunt persoane care nu-si gasesc locul, care nu-si afla linistea nicaieri. Sunt persoane triste care nu sunt capabile sa se bucure de dragoste, sau de caldura intimitatii, sau de persoana pe care o iubesc. Asta mi-a inspirat mie eroul romanului. Am citit cartea relativ repede si, trecand de povestea prea siropoasa si de indignarile la care m-a supus iubirea neconditionata a personajului feminin, indignare care ma indemna sa iau eroina si s-o scutur bine, sa se trezeaca o data pentru totdeauna din povestea asta, deci, trecand peste toate aceste aspecte, cartea are ceva care o face, in opinia mea, o 'carte'. Cu ghilimele? Nu cred. Este scrisa intr-un mare fel. Si cand zic 'un mare fel' vreau sa zic "un mare stil'. Este atat de frumos scrisa incat ar trebui studiata de cei care se tot uita la limba romana si se intreaba cum pot s-o foloseasca. Am citit cateva carti de-a lungul existentei mele si n-am crezut, in afara de Eminescu, ca limba romana poate fi atat de frumoasa, atat de, atat de frumoasa. Mi-am imaginat dar n-am 'vazut' pana acum cum poate fi. Subiectul nici nu mai conteaza, la un moment dat. Autorul stie sa exprime atat de bine starile, si situatiile si tot ce e de exprimat prin carte incat ai senzatia ca totul se desfasoara in fata ochilor tai. Si cand crezi ca stapanesti cartea, ca poti s-o urmaresti, ca tu detii controlul, vine cate un pasaj care iti taie efectiv respiratia si ramai si te uiti in gol minute in sir gandindu-te cum poate exista asa ceva. Te cuprinde o stare de ameteala, ca intr-un carusel si nu este nici o exagerare in asta. Peste ceva timp, daca m-ar intreba cineva, nu cred ca as putea sa spun numele personajelor dar, cu siguranta, as putea sa redau senzatia pe care mi-a lasat-o. Starea mea sufleteasca. Sunt persoane care iti raman in suflet, sunt amintiri care iti raman in suflet, sunt carti care iti raman in suflet. Cartea asta imi va ramane in suflet. Iti multumesc, Radu, ca mi-ai imbogatit sufletul. Iti multumesc pentru 'Fiul risipitor'.