PLOAIA INAINTE SA CADA

Tocmai am citit 'Ploaia inainte sa cada'. Mi-a placut. Dar... Poate ca am devenit eu prea cinica de-a lungul anilor, sau cu asteptari din ce in ce mai mari de la scriitorii preferati incat vad defecte acolo unde nu sunt. Jonathan Coe este, intr-adevar, unul din scriitorii mei preferati. Are un stil care pe mine ma incanta de-a dreptul. Iar 'Ploaia...' este scrisa in acelasi stil. Numai ca, parca e cam plina de clisee. Stiu si eu ca viata e ciclica, ca totul se repeta dar parca prea se repeta la punct si virgula in cartea asta. Sa nu fiu inteleasa gresit. Este o carte foarte buna si ce-i reprosez eu nu e calitatea scrisului ci povestea. Am inteles sufletul chinuit al copilului nedorit si traumatizat. Am inteles si ratarea  femeii care a devenit acel copil. Dar parca tot e cam ca la Hollywood, cam ca un film de Oscar, filmul in care toata lumea e nefericita (filmele cu happy-end au apus, e timpul dramelor care ne dau iluzia ca suntem mai profunzi decat suntem dupa ce iesim din sala de cinema) si destinul nemilos nu iarta pe nimeni. Sau sa fie tot impresia mea care nu-mi da pace deloc: ca se scrie sub presiunea editorului si a avansului primit pentru publicarea unei carti pana la o anumita data, astfel incat nu mai 'iese' cum ar trebui? Oricum, eu sunt subiectiva, pana la urma, aici e doar parerea mea, nu?